Skip to main content

Jocurile cartierului – activități sportive dedicate întregii familii

Publicat în
08 septembrie 2024

Cum deja multe studii au arătat, copiii învață prin mimetism și ce ocazie mai bună pentru a dobândi deprinderi sănătoase, decât un eveniment sportiv care reunește întreaga familie și întreaga comunitate?

Astfel, în 21 iulie 2023, am deschis larg porțile lumii miraculoase a sportului pentru timișorenii din toate cartierele. Copii, tineri și seniori au venit cu mic, cu mare, să ia în stăpânire terenul de volei cu nisip de plajă din Parcul Rozelor. Distracția a fost în toi, ne-am amuzat și recreat împreună în cadrul unor activități animate şi ghidate de sportivii clubului nostru.

Alături de voleibalistele clubului TYSA, participanții au descoperit frumusețea voleiului pe plajă, dar s-au bucrat și de sesiuni de badminton, nemuritorul “rațele și vânătorii”, “prinde mingea” și alte jocuri fără vârstă, care continuă să facă deliciul nostru al tuturor.

Când căldura ne-a dat de furcă, cei mici s-au adăpostit sub cortul special amenajat și dotat cu toate cele necesare unor activități recreative: mese, scaune, fișe de lucru şi creioane colorate.

O activitate în care corpul a devenit templu, iar inimile au cântat la unison.